Ce simte un voluntar?

În zilele noastre, cei care nu practică voluntariatul sunt de părere că a fi voluntar nu înseamnă mare lucru.

Voluntariatul nu înseamnă să ajuţi pe cineva şi să primeşti în schimb ceva. Voluntariatul este despre altruismul în a da ajutor, despre faptul că ajuţi pentru că vrei să ajuţi, şi nu pentru că aştepţi ceva în schimb. Întotdeauna mi-am dorit să- i ajut pe acei oameni care au nevoie de ajutorul meu. Nu am aşteptat niciodată răsplată, mi-a fost de ajuns zâmbetul, dragostea oferită de oameni.
Ce să aşteptăm de la oamenii care pe patul lor de spital aşteaptă să se vindece? Prin intermediul programului Caritas „Biblioteca Spitalului”, am avut ocazia de ai-i vizita în fiecare luni şi de a-i ajuta prin câteva cărţi să uite de dureri, de probleme şi de griji. Nu am primit pentru asta nimic, şi nici nu mi-a trebuit. Pentru mine şi pentru colegii mei a fost de ajuns să fim acolo şi să-i ajutăm, a fost de ajuns să vedem în ochii bolnavilor recunoştinţa, mulţumirea. Venind de la spital ne întorceam acasă cu puterile împrospătate. Desigur, au fost momente când am ieşit din sălile de spital cu ochii înecaţi în lacrimi, căci unii bolnavi şi-au împărtăşit suferinţele, grijile cu noi. Niciodată nu le-am spus că nu suntem curioşi de istoria lor, ci i-am ascultat până la capăt. Eram fericiţi că îi putem ajuta. Oamenii aceştia au nevoie de atenţie, nu de cărţi pe care să le dăm doar pur şi simplu. Au nevoie să vorbească şi prin asta să uite de grijile lor pentru puţină vreme.
Nu a contat nici faptul de a participa la vreun program în ploaie, zăpadă, iarnă sau vară. De exemplu, acţiunea numită „Un milion de stele pentru cei nevoiaşi”, în cadrul căruia oamenii pot dona diferite sume de bani pentu familiile sărace, în schimbul unei lumânări. În acest program mai bine de o sută de lumânări sunt “vândute” astfel, iar numărul lor creşte de la an la an. Pentru mine a fost o experienţă de neuitat când a venit o doamnă în vârstă şi ne-a întrebat de suma pe care trebuie să o plătească pentru a primi o lumânare. Când i-am explicat că lumânarea costă cât doreşte ea să ne doneze, dânsa a răspuns că fiul ei i-a dat bani, căci n-a avut timp să vină personal, şi a cumpărat două lumânări, donând 200 de lei. Toată lumea a fost uimită de faptul că există oameni cărora nu le pasă de suma donată, căci pentru ei este mult mai important faptul că pot ajuta oameni mai săraci decât ei. Mă cuprinde un sentiment fantastic ajutând oameni despre care ştiu că nu vor putea niciodată să-mi întoarcă favoarea, căci recunoştinţa, iubirea, mulţumirea lor este mai valoroasă decât banii. A fi voluntar este cel mai bun lucru de pe lumea asta. Înseamnă mai mult pentru mine a fi un voluntar căruia îi place şi vrea să ajute decât toţi banii de pe lumea asta. În final, aş vrea să mulţumesc că pot fi un voluntar şi că pot lua parte în atâtea programe fantastice! Şi să urmeze şi o poză despre amintitul program: „Un milion de stele pentru cei nevoiaşi”.

Gál Gabriella, voluntar la Mierciurea Ciuc