Cum să fii voluntară în timpul coronavirusului

Coronavirusul și condițiile care vin cu acestul mi-au prins în Germania – îmi trăiesc viața ca voluntar la Trier de trei luni și jumătate. Am ajuns aici la începutul lunii februarie, când am cunoscut pe coronavirus doar după nume.

Am petrecut prima lună învățând limba, urmând zilnic cursuri de limba germană. Nu numai eu, ci și ceilalți 11 voluntari care au venit din țări precum Ucraina, Rwanda, Burkina Faso și Bolivia. Pentru a ne ajuta să ne integrăm în cultura germană, în prima lună am trăit cu toții ca oaspeți ai familiilor germane.

De la început am avut dorința de a învăța, așa că după mijlocul lunii februarie am mers la Carnavalul de la Köln împreună cu câțiva voluntari – ceea ce cred că este importantă, pentru că pentru mulți dintre noi a fost ultimul eveniment pentru public, o petrecere în care am dansat înainte ca virusul să fie între noi.

În martie am început să lucrăm la diferite locuri de muncă. Eu am început să lucrez într-un loc în care persoane cu dizabilități petrec șase ore pe zi. În mod alternativ, acest loc este o cafenea – după sosirea lor oaspeții pot beau cafea, citesc un ziar, se joacă, apoi au prânz, au luat masa împreună, după amiază se joacă din nou, fac desene sau ceva creativ, și dacă  vremea este bună, se plimb. Eu ajut pe ei și în timpul activităților lor, eu sunt partenerul lor. Aceasta este de fapt povestea primelor două săptămâni. După aceea (din cauza coronavirusului) cafeneaua s-a închis. Aceasta a fost urmată de o săptămână de curățare și dezinfectare și apoi, ca soluție temporară (cine știe cât timp), lucrez într-un apartament în care locuiesc împreună trei (inițial patru) persoane cu dizabilităț, care lucrează atunci când totul funcționează în mod normal. În ceea ce privește munca mea, este similară cu cel ce am făcut în cafenea: după sosirea mea bem cafea, citim un ziar, uneori jucăm ceva, apoi gătim împreună cu ei și cu colegul meu, luăm masa împreună, desenăm, pictăm, creăm, vizionăm uneori un film, încercăm să petrecem timpul util.

Cum afectează coronavirusul munca și viața mea?

În primul rând, aș dori să subliniez faptul că această regiune a Germaniei nu a ajuns niciodată la puncte (profunde) precum România sau alte țări: nu au fost așa de severe restricțiile, nu trebuia hârtie dacă am vrut să părăsim locuința. Eu am putut să lucrez dar am avut experiențe difertire. 

Am avut ocazia să ies, mi-a plăcut natura și primăvara, am făcut plimbări lungi, a fost bine să văd că, deși virusul încetinește ritmul vieții, nu are efect pe natură. Primăvara a sosit cu aceeași forță ca și de obicei. Pentru mine a fost important să ies în fiecare zi, să văd schimbările.

Mă bucur că am reușit să lucrez: m-a ajutat să trăiesc prezentul, să nu mă gândesc prea mult la ce schimbări vor aduce viitorul. M-a ajutat să mă concentrez asupra lucrurilor importante. Deși până acum nu am avut experiență cu persoanele cu dizabilități, ceea ce înseamnă că nu am lucrat încă cu ele, simt că învăț de la ei în fiecare zi. Din modul în care își trăiesc viața de zi cu zi: încearcă să găsească bucurie în ceea ce fac și abordează activitățile un pic ca și cum le fac pentru prima dată în viața lor. Din modul în care primesc schimbări în viața lor sau din partea oamenilor necunoscute. De cât de ușor își exprimă sentimentele pozitivele și negativele.

Există viață dincolo de muncă pe timpul epidemiei, și dacă da cum o să fie? Da, există. După cum am menționat, am avit posibilitatea să ne plimbăm, singuri sau cu alții și am profitat din asta. De asemenea, a fost posibil să mergem cu bicicleta, am explorat orașul pe două roți și am mers și mai departe din oraș. Uneori am adunat cu doi-trei-patru voluntari, am gătit și am mâncat împreună, așa am avut șansa de a prezenta și de a cunoaște culturile diferite, de unde am venit. Am încercat să ne bucurăm de ceea ce avem, ceea ce este o altă lecție importantă: să ne bucurăm și să apreciem pentru ceea ce avem azi, chiar dacă suntem obișnuiți să călătorim cu tren, autobuz, avion, să ne strângem de mână, să mergem la concerte, etc.  

Când mă gândesc la ideile și așteptările pe care l-am avut înainte de epidemie, îmi vine în minte că se poate să fie și mai bine, dar atunci mă gândesc cum ar fi dacă nu ar fi aici, și realizez că nu poate să fie mai bine decât este acum. Deoarece, în ciuda circumstanțelor, am posibilitatea de a învăța zilnic, să cunosc o cultură și o limbă nouă, pot să părăsesc zilnic zona mea de confort. 

Niciodată nu credeam că se va dovedi așa, dar sunt foarte fericită și recunoscătoară că sunt aici și lucrez și în aceste momente. 

Szász Csilla

Tradus de către: Szatmári-Köszeghi Asztrid, voluntară în Târgu Mureș