Intrăm în atmosfera Sărbătorilor Pascale la Centrul Rezidențial „Casa Providenței”

În luna noiembrie a anului trecut, am avut prima ocazie să vizităm Centrul Rezidențial „Casa Providenței” din Valea Izvoarelor, un cămin pentru persoane vârstnice. De atunci, suntem în continuare foarte recunoscători coordonatorului nostru de voluntari, Gyöngyike, cine ne-a condus cu inima și cu sufletul pe calea în care ne putem găsi locul în acest mediu.

La început, ne-a fost puțin teamă de comunicarea dintre noi și bătrâni și ne era teamă de un feedback negativ. Spre surprinderea noastră, însă, prima întâlnire cu ei a fost una absolut pozitivă. Mă simt atât de bine să fiu în compania lor și să simt cât de mult ne așteaptă.

De atunci, ne-am strâns o mulțime de amintiri împreună: am vopsit unghiile doamnelor de Ziua Femeii, am desenat, am pictat, am dansat, am cântat și ne-am jucat împreună. Aș putea enumera o mie de lucruri pe care le-am învățat de la ei în aceste cinci luni, chiar dacă ne întâlnim o dată pe lună, ceea ce nu înseamnă prea mult timp.

Echipa noastră de zece voluntari este împărțită în două grupuri și, de obicei, îi vizităm de două ori pe lună, la sfârșit de săptămână. Ei întotdeauna știu dinainte când ajungem și ne așteaptă mereu cu un zâmbet mare. Dragostea pe care o simțim atunci, din păcate, nu o pot exprima în cuvinte, dar societatea nu realizează ce suflet bun au oamenii din generația mai în vârstă.

Data trecută, când ne-am pregătit la Sărbătorile Pascale, am pictat ouă roșii și verzi, câte unul pentru fiecare rezident. Cu toții au fost foarte fericiți, a fost un sentiment special pentru noi. Mai târziu ne-am trezit din noi un sentiment de nostalgie. Cine dorea să împărtășească o amintire sau rețeta prăjiturii sale preferate de Paști, a fost ascultat cu nerăbdare. Între timp am și dansat și am spus glume unul pentru celălalt. În cele din urmă, un coleg voluntar a citit o poveste de Paște foarte frumoasă.

Experiența mea este, că de când îi vizităm pe vârstnici în mod regulat și organizăm grupuri de discuții comune, de atunci s-au dezvoltat din ce în ce mai multe prietenii între rezidenții căminului. În concluzie, pot spune doar că sunt recunoscătoare pentru momentele petrecute acolo și aș dori să sfătuiesc pe toată lumea să se deschidă față de generația vârstnică, pentru că dragostea pe care ți-o dăruiesc poate fi trăită doar prin intermediul lor.

Articol: Gizella Fancsali, voluntară
Traducere: Noémi András, voluntară