Jurnal de tabără 3. – Paleta de culori

Muzică bună și un miros plăcut de curățenie umplă casa. Colegii mei voluntari fac curățenie pe coridoare și la toalete. Mă întâlnesc cu fete sârguincioase și pe terasă, cine tocmai mătură. Unul câte unul, băieții ridică bucățile de cauciuc, care acoperă terasa ca pe un covor, pentru ca fetele să poată curăța și podeaua. Lucrările începute în casă și pe afară continuă. Echipa care muncește înăuntru, creează jucării pentru dezvoltarea îndemânării copiilor de la Caritas, iar echipa care lucrează afară, tocmai pictează peretele de piatră folosind culori pastelate, precum verdele, care pare atât de bizar, încât ar ucide și un șobolan. Voluntarii au recolorat și elementele lustruite anterior ale terenului de joacă cu verde de culoarea ierbii. Inclusiv și fața mea a fost pictată cu roz și albastru regal. Aparent, nu este un voluntar adevărat cine nu are urme de vopsea pe piele sau vreo rană pe mână.

Țiglele acoperișului construcției de lemn, care înconjoară izvorul mineral, sunt pictate de doi băieți cu abilități acrobatice. Cadrul de cățărat, care a fost construit ieri, este vopsit de o echipă veselă. În fundal se văd bușteni și oameni puternici care se ocupă de realizare a elemente noi de joacă.

Astăzi o echipă vizitează și portalul unei case din Odorheiu Secuiesc pentru a curăța și îngriji curtea persoanei respective. Voluntarii lucrează aici pentru a colecta și transporta cărămizii vechi și molozul de construcții.

La ora zece e bine să te odihnești, să-ți împletești părul, să mănânci niște piersici. Apoi continuăm să lucrăm la soare, care sperăm să rămână cu noi și după-amiază, pentru că urmează să mergem la plajă.

Le mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul lor: Consiliul Județean Harghita, Fundația „Communitas”, aticream, Csíki Csipsz, Harmopan, Odorest, END-IBO, Comunitatea de Cafea „Vekker” (Vekker Kávéközösség), Fondul „Bethlen Gábor”.

Articol: Júlia Orbán
Traducere: Noémi András