Jurnal despre evenimentul de cunoaștere

Gândindu-mă la instruire, nenumărate gânduri și emoții se agită în mine…

În minutul în care am fost invitat la acest program, am devenit foarte curios și l-am așteptat plin de emoții. Vineri mă stresam și din pricina plecării, știind că cunosc numai câteva persoane, și mă destind greu în preajma străinilor. La sosire incinta locului m-a surprins pozitiv, a fost totul magnific, prietenos și am avut parte de o întâmpinare caldă.

Primul nostru program a fost cunoașterea reciprocă, când am jucat diferite jocuri. Preferatul meu personal a fost cutia poștală desenată, jocul constând dintr-un pliculeț care a fost lipit pe noi, în care a fost introdus poza desenată despre purtătorul plicului, și în care de-a lungul taberei se puteau introduce diferite mesaje. Am fost surprinsă când am văzut cât de multe mesaje am primit, și acele rânduri sau cuvinte mi-au încălzit inima. Seara am putut alege dintre mai multe programe. Eu am ales să vizionez un film, care a fost o experienţă uriașă. Am vizionat filmul „Invincibilii” care m-a motivat și mai mult.

Sâmbăta Istvan Cosma ne-a ținut o prelegere și diferite ateliere. Am încercat să însușesc cât mai multe informații, ca un burete. Pentru mine una dintre cele mai importante lecții a fost că un copil nu poate fi împins din zona de confort în zona de panică, deoarece aceasta îl poate face să devină introvertit. Am realizat cât de important este să parcurgem lucrurile treptat, și faptul că poate exista om de zăpadă violet. Am învățat că motivația este ca un duș, de care nu este de ajuns să ne amintim o singură dată pe săptămână.

Am încercat nenumărate jocuri incitante care vor fi jucate și în propriile noastre grupe. Am realizat cu toții, că munca de voluntariat ne „infectează” toată viața și că am fost voluntari dinainte ca să fi realizat acest lucru. Sâmbătă seara am încercat să răspundem la întrebările precum ce oferă voluntariatul, ce trebuie să adăugăm noi, unde suntem acum, și ce este țelul fiecăruia cu voluntariatul, de ce am devenit activi ca atare, și de ce îndrumăm pe alții spre această activitate.

M-am dezvoltat foarte mult în acele două zile. Sper că vor mai fi multe alte asemenea evenimente. Dar cel mai frumos gând despre acele două zile îmi vine în minte acum, și aici închei acest jurnal: „Fapta ta este doar o picătură din mare, dar fără de ea marea ar fi mai puțin adâncă.”

Ferencz Viola, voluntară din Odorheiu Secuiesc

(tradus de Botond Teklesz)