Mâini îndemânatice
Suntem întotdeauna foarte fericiți când de la colegii noștri primim un proiect distractiv, la care se așteaptă ajutorul nostru. De această dată am fost rugați să confecționăm materiale didactice mici, colorate care sunt de neînlocuit pentru munca lor zilnică. Am devenit entuziasmată și după câteva telefoane, a fost adunată mica echipă care a dorit să realizeze această inițiativă.
Când țineam în mână descrierile necesare pentru fabricarea materialelor, am așteptat cu nerăbdare după-amiaza, și – cunoscându-le pe fete, știam că vom petrece seara într-o atmosferă plăcută și plină de realizări.
După ce am prezentat ideile de jucării pe care le putem confecţiona şi care vor ajuta copiii în învățare, fiecare material şi-a găsit stăpân harnic pentru realizare.
Am făcut zaruri, puzzle, table de înmulțire distractive, imagini vesele pentru ajutarea vizualizării, mici pantofi care îi vor ajuta la legarea șiretelor și multe altele. Cum s-au adunat obiectele finisate, crescuse și veselia fetelor.
Când clopotul bisericii a bătut de ora 9, am privit uimiți cum a zburat timpul. Asemenea unor furnici sârguincioși, am dorit să finisăm obiectele și ne-am luat rămas bun sperând că ne vom reîntâlni în curând.
Pentru pozele făcute din acțiune, dați un click.
Fekete Gyöngyvér, coordonator voluntari, Târgu Mureș