O masă plină de bucurii

Marți, 16 mai 2017, în curtea Centrului de Zi „Maria Stein” din orașul Petroșani, am sărbătorit voluntariatul. Minunata echipă a tinerilor voluntari a organizat o masă pe cinste pentru copii, un grătar cu cele mai gustoase bucate.

Am avut bucuria de a participa la această acțiune, ajutând la organizarea ei. Am decis să particip la implementarea acestei acțiuni deoarece consider a fi o faptă minunată să aduci un pic de bucurie în inimile unor copii, iar echipa voluntarilor de la Caritas sunt alături mereu pentru a îți oferi un sprijin.

Munca mea a constat în pregătirea grătarelor, lemnelor pentru foc și prepararea bucatelor (carnea propriu-zisă la grătar). Am simțit că iau parte la o acțiune în beneficiul copiilor, atmosfera fiind caracterizată de voie bună, prietenie și – nu în ultimul rând – de seriozitate în vederea realizării unui lucru bun pentru niște copii sărmani.

                                               

Copiii erau extrem de entuziasmați, dornici de a gusta din bucatele frumos mirositoare și nu încetau să ne dea târcoale în zona grătarelor. Ochii copiilor luceau de fericire și curiozitate! Sunt extrem de fericit că am reușit să contribui la oferirea unei raze de fericire în viața unor sărmani copii și sunt mândru că fac parte din echipa Young Caritas .

Denis Toderiță, voluntar Young Caritas, Petroșani