O zi în Oraşul Caritas

E adevărat, nu sunt un om „de dimineaţă”. În fiecare dimineaţă (ca mulţi alţii) am o bătălie cu alarma telefonului meu. Sâmbătă dimineaţa însă mi-am atârnat deja picioarele pe pat când a sunat soneria.

Era firesc că nu puteam să dorm, căci era ziua Oraşului Caritas care mi-a umplut o parte din gânduri de săptămâni. Am pornit spre Parcul Orăşenesc cu puţină invidie, deoarece în copilărie noi nu aveam la îndemână asemenea programe.

Am vrut să scriu programe pentru copii, dar nu este termenul adecvat. Pentru că aceste câteva ore nu au fost menite numai copiilor. Au fost prezenţi şi oameni vârstnici care au cântat, au recitat, ne-au făcut să râdem. Nici părinţii nu s-au plictisit căci lângă o ceaşcă de cafea sau ceai puteau să vorbească cu profesionişti, au putut să încerce să traverseze un traseu de obstacole fiind beaţi sau drogaţi (fireşte din „joacă”), dar puteau activa şi ca locatari ai Oraşului Caritas. Ne simţeam şi noi voluntarii în largul nostru, chiar dacă ploaia ne-a căzut în cap.

A fost o bucurie să privim copii care fugeau entuziasmaţi de la un joc de îndemânare la celălalt ca să adune cât mai multe „labe” (aceasta era moneda în Oraşul Caritas), care puteau să fie schimbate mai apoi în dulciuri, artizanat, cinema, experimente interesante sau la o călătorie cu „CariBusul”, care era probabil cel mai căutat mijloc de transport atunci la Odorheiu Secuiesc.

Am pus pe mâinile a 200 copii brăţara roşie de înregistrare, unora de două ori, care după o pauză datorită ploii sau prânzului s-au întors la joacă.

Îmi imaginez Oraşul Caritas ca un imens joc unde fiecare câştigă şi unde prezenţa este atât de importantă ca şi joaca.

Dimén-Varga Fanni, voluntar la Odorheiu Secuiesc