Prima mea tabără de voluntariat

3 iulie, duminică. Începe o călătorie plină de peripeţii. Destinaţia este Băile Tuşnad. Maşina a parcurs drumul repede în numai o oră şi jumătate, şi am ajuns în parcarea sălii de sport locale. Când m-am uitat împrejur, m-am simţit ca Alice în ţara minunilor. Brazi uriaşi, aer sănătos, ciripeau păsările, şi numai verdeaţă a înconjurat toată piaţa. Dar agitaţia mea a început să dispară când am văzut organizatorii din Tîrgu-Mureş, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe şi voluntarii organizatori ca şi mine. Nu am pierdut timpul şi ne-am apucat de treabă. Am aranjat repede locul de cazare şi am realizat un mediu primitor celor 96 de voluntari care urmau să vină ziua următoare. Spre seară am şi găsit tonul comun, şi am aşteptat împreună „ziua cea mare”. Luni am făcut ultimile aranjamente în incinta taberei.

Ceasul a bătut 3. Nu departe de intrare priveam uimită voluntarii numeroşi tineri şi mai în vârstă, care stăteau la coadă ca să se înregistreze. Spre seară toată lumea şi-a găsit locul. Noi i-am invitat pe voluntari la un joc de echipă pentru a se cunoaşte. Am reţinut numele celorlalţi destul de repede. Am realizat încă de atunci că săptămâna următoare va fi plină de muncă, aventură şi distracţie.

Am început prima zi de muncă cu puţină gimnastică, unde toţi voluntarii au fost prezenţi. După micul dejun gustos toţi au aşteptat cu nerăbdare sarcina lor. După ce am primit mănuşile, pensulele şi vopselele, ne-am dus să ne facem treaba. Parcă eram rupţi dintr-un curcubeu în cămăşile noastre albaştri, portocalii, roşii şi de alte culori. După-amiaza am urmărit lecturi interesante, voluntarii s-au putut întrece într-un concurs numit „Quiz European”. A fost o zi fantastică, dar totul a fost încoronat de dans popular. Atmosferă veselă, muzică voioasă, dansatori de nădejde au petrecut în Hambar.

Am petrecut cea de-a doua zi – care a fost cea mai dragă mie – în Casa de copii „Sfântul Laszlo”. Mica noastră echipă a fost ajutată de douăzeci de copii harnici. Ca responsabil al punctului de muncă, am fost mirată de forţa şi voia bună a acelor copii. Am văzut bucuria lor, au fost relaxaţi şi bucuroşi pentru că îi ajutăm şi pentru că pot şi ei să ne ajute. Am dat lemnele din mână în mână ca 30 de pitici la marginea pădurii, în fundal se auzea muzică, vorbeau cu toţii deodată, treaba se făcea foarte bine.

Programul de seară a fost vizionare de film, am urmărit o peliculă exemplară care a oglindit scopul voluntariatului şi a vorbit şi despre iubire. Ziua următoare munca se derula asemănător la Băile Tuşnad. Dar după-amiaza era iarăşi deosebită. Datorită darului Hotelului O3Zone, ne-am putut scălda de trei ori pe zi şi ne-am relaxat într-unul dintre unităţile găzduitoare. Ultima seară am făcut foc de tabără. Mai târziu am cântat la Hambarcu acompaniament de chitară, după care petrecerea s-a derulat până târziu. Am dansat, am cântat, am petrecut lăsând deoparte gândurile şi oboseala.

Dimineaţa aerul sănătos ne cam ciupea. A sosit ultima zi. Dimineaţa în oraş se desfăşurau ultimile lucrări. După masă ne-am luat rămas bun. În ochi erau lacrimi, dar în sufletele noastre eram bucuroşi, şi am promis că ne vom reîntâlni la anul.

Pentru mine tabăra aceasta a fost o experienţă unică. Am legat prietenii cu oameni fantastici, am râs cât am putut, şi trăirile mele au fost şi ele unice. A fost o ocazie de a fi om bun printre oameni buni.

Anett Kelemen, voluntar la Odorheiu Secuiesc