Sfârșitul unei călătorii poate însemna începutul alteia

Versatilitatea echipei noastre de voluntari nu se datorează doar diversității programelor noastre, ci și faptului, că voluntarii care fac parte din echipa noastră, sunt unici, de neînlocuit și aduc personalitatea lor în mica noastră comunitate.

O parte din echipă se schimbă de la un an la altul cu oameni noi care sosesc tot timpul, dar există și persoane ale căror situații de viață ne obligă, să ne luăm rămas bun de la ele, chiar dacă nu este întotdeauna ușor. Nici anul acesta nu a fost diferit. Încet-încet devine o tradiție să ne luăm rămas bun de la voluntarii care își termină studiile în fiecare an, dar ne rezervăm posibilitatea, ca aceștia să se întoarcă în orice moment.

La întrebarea „Ce au însemnat pentru ele ultimii ani?” împărtășim mai jos gândurile Silviei și ale lui Abigél.

„Timpul petrecut la Caritas va rămâne mereu o amintire pentru mine, cu mulți oameni deosebiți pe care i-am întâlnit și cu experiențele pe care le-am trăit. Am învățat o mulțime de lucruri noi datorită programelor și întotdeauna am plecat acasă reîncărcată și fericită. Vă mulțumesc pentru oportunitatea, sinceritatea și amabilitatea pe care le-am primit întotdeauna aici. Datorită programelor și evenimentelor colorate și variate, am avansat foarte mult și am simțit întotdeauna, că prin ceea ce dau, primesc întotdeauna ceva înapoi: sfaturi, dragoste, prietenii”. (Piri Szilvia Izabella)
„Să fac parte din echipa Caritas a fost una dintre cele mai importante experiențe din viața mea. Am acumulat o mulțime de experiențe și am făcut rost de mulți prietenii în cei șapte ani, pe care i-am petrecut aici. Întotdeauna îmi amintesc cu plăcere de tabere, de participarea la activități meșteșugărești, de cursurile de pregătire sau de programele de vară pentru copii. Este de nedescris, cât de mult m-am dezvoltat și m-am îmbogățit. Să mă alătur echipei de voluntari a fost cea mai bună decizie din viața mea. Recomand cu căldură tuturor!” (Demeter Abigél)

Articol: Fekete Gyöngyvér, coordonator voluntari
Traducere: Szabó András