Unde-s mulți, puterea crește

Sunt studentă la specializarea asistență socială în Cluj-Napoca la Univ. Babeș-Bolyai. Fusesem undeva prin clasa a 10-a când am decis că vreau să mă ocup mai îndeaproape de oameni. Din experiențele mele ca voluntară, am ajuns la concluzia că acesta este menirea mea.

Am început să lucrez ca voluntară tot atunci, la Caritas, ascultând sfatul unei cunoștințe. Am vrut să-mi petrec după-amiezile mele libere cât mai de folos. Primul pas a fost să vorbesc cu coordinatorul voluntarilor, care mi-a enumerat îndeletnicirile dintre care aș putea să aleg, și cam ce ar trebui să fac.

Am lucrat doi ani și jumătate ca voluntară, prin spitale cu copii, după care am terminat facultatea. Am vizitat copii o dată pe săptămână, în fiecare marți, cu prietena mea. Aceste după-amiezi au devenit colorate, și nu numai datorită vestelor cu ursuleți, pe care le purteasem, și care ne plăcea și nouă și copiilor. Ei ne-au colorat după-amiezile, căci pot să spun că am primit mai mult de la acești copii decât am fost în stare să le oferim noi. Au zâmbit, au iubit, contrar faptului că erau bolnavi și condițiile nu erau mereu tocmai plăcute, sau că noi am putut fi cu ei numai câteva ore, iar acest timp trebuia umplut cu mai multe activități. Am jucat diferite jocuri, am colorat, ne-am uitat la desene animate, am citit, am avut conversații.

Despărțirea de la ei a fost grea fiindcă a trebuit să-i lăsăm acolo, dar totodată era și frumoasă, căci ei au continuat să aștepte să revenim. Am văzut deseori recunoștință în ochii copiilor când i-am dăruit de Moș Crăciun sau de Ziua Copiilor, i-am cântat în spital, sau am organizat un program de o zi întreagă în cartierul Betlaim.

Voluntariatul nu este numai muncă. Făcând parte din echipa Caritas, am legat noi prietenii, noi cunoștințe. La Sf. Gheorghe la formare, la întrunirea din Gheorgheni, la programele de auto-cunoaștere, care erau organizate săptămânal timp de câteva luni, la tabăra de muncă din Miercurea Ciuc, unde munca de amiază s-a desfășurat voios, și unde ne-am ocupat de copii, am vopsit garduri, am spălat covoare, am vopsit pereți, după-amiezile fiind petrecute cunoscându-ne sau distrându-ne. Mi-au plăcut ședințele la sfârșitul lunilor, unde era atmosferă plăcută, am jucat cărți, ne-am uitat la filme, ne-am distrat copios.

În cel de-al doilea semestru de la facultate eram voluntară într-o casă de bătrâni. Fiind acolo, acest semestru era mai colorat. După trăirile mele aș încuraja pe toți să facă voluntariat, fiindcă vor avea parte de multe experiențe noi. Mulțumesc pentru oportunitate echipei Caritas din Odorheiu-Secuiesc. Cu drag, Zita Molnár. 🙂

(tradus de Botond Teklesz)