Voluntar în Germania

În calitate de voluntar la Caritas Alba Iulia, când eram în liceu, visam mult la călătorii, plănuind să fiu voluntar undeva în străinătate într-un viitor îndepărtat.

După bacalaureat, bineînțeles, am mers la facultate, am făcut un an de sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și pentru că am studiat online și am stat acasă, nu am apucat să călătoresc deloc. Poate, că singurul lucru bun legat de faptul, că am rămas în Miercurea Ciuc, a fost, că am putut să continui voluntariatul și să visez la ceea ce îmi doream.

Și iată, visul meu a devenit realitate! Pentru că atunci, când Caritas a anunțat un program de voluntariat în Germania în primăvara anului 2021, am profitat de ocazie și am aplicat. Știam, că am nevoie de o schimbare în viața mea, voiam să fiu independentă, să văd lumea, să cunosc oameni noi și să nu mai studiez online. Iar când am aflat, că eu am fost cea care a câștigat singurul loc anunțat, ei bine, pot spune cu siguranță, că în acel moment am fost cel mai fericit locuitor al micului nostru oraș, Miercurea Ciuc.

Chiar dacă mai aveam câteva luni la dispoziție, aveam multe de făcut: să dau examene la universitate, să îngheț al doilea an, să obțin toate actele, să mă vaccinez împotriva coronavirusului, să fac rost și să împachetez tot ce aveam nevoie timp de un an.

Mi-a fost de mare ajutor faptul, că înainte de a pleca, Caritas a organizat o tabără pentru persoanele cu dizabilități, iar eu am fost invitată să ajut în organizare. După aceea, m-am simțit mai relaxată în ceea ce privește munca care mă aștepta, pentru că aici, în Germania, lucrez cu persoane cu dizabilități mintale la Asociația Lebenshilfe din Trier.

La început mi-a fost frică și am fost un pic îngrijorată, pentru că din țările participante în program au venit mai multe persoane  – Rwanda (2), Bolivia (6), Ucraina (2) – iar eu eram singura din România. A fost cu siguranță mai ușor pentru ei, pentru că, chiar dacă nu se cunoșteau între ei, aveau pe cineva, pe care să-l întrebe, dacă nu înțelegeau ceva, se ajutau reciproc, și cred, că cel mai important este, că puteau vorbi în limba lor maternă, ceea ce era imposibil pentru mine. Bineînțeles, temerile mele au dispărut cu timpul, cred că fiecare început este dificil, dar o atitudine entuziastă ajută foarte mult.

Prima lună în Trier, perioada de inițiere, a fost foarte interesantă, plină de lucruri noi și distracție. Toți voluntarii care făceau parte din program au locuit în aceeași clădire, am participat la cursuri de limba germană, am gătit împreună, am jucat jocuri de societate, ne-am cunoscut unii pe alții, orașul și noile noastre vieți. Încet-încet am devenit o familie în care, în ciuda diferențelor lingvistice, culturale și a tot felul de diferențe, multe au devenit comune în timpul petrecut în Germania. Luna august a trecut repede, iar începând cu septembrie toată lumea a ocupat locul desemnat. Restul dintre noi s-au mutat în diferite orașe din Germania de Vest, dar asta nu era un obstacol pentru noi să ne întâlnim și să ne vizităm din când în când. Și la fiecare două luni ne adunam cu toții și deveneam din nou o familie, pentru că, în cadrul programului, am avut posibilitatea de a participa la diferite programe în cadrul unor seminare de o săptămână. Nu rămâneam fără cuvinte timp de șapte zile și șapte nopți, mai ales, că aveam deja o limbă comună: germana, pe care o vorbeam cu toții destul de bine, și nu mai trebuiea să folosim Google Translate pentru a traduce engleza, spaniola, ucraineana, maghiara.

Eu am rămas în Trier și am început să lucrez ca voluntară cu persoane cu dizabilități în centrul de zi al Asociației Lebenshilfe. Munca mea nu a fost foarte dificilă, cam așa arăta o zi de a mea. Dimineața bolnavii soseau cu taxiul, eu trebuia să-i ajut să coboare din mașină și apoi să-i conduc în clădire. Beam o cafea împreună, apoi eu și colega mea pregăteam prânzul, uneori mergeam la cumpărături sau făceam muncă de birou. Înainte și după prânz jucam jocuri de societate, ne plimbam, ascultam muzică, discutam, le dădeam medicamentele. La sfârșitul zilei, veneau taxiurile, le ajutam să coboare, făceam ordine, planificam meniul și programul pentru următoarea zi. La început am avut unele dificultăți, pentru că nu vorbeam bine germana, așa că nu înțelegeam întotdeauna ce mi se spunea și nu mă puteam exprima foarte bine, dar acum acest obstacol a dispărut, pentru că am învățat destul de bine limba. În ultimele zece luni, am primit multă dragoste de la persoanele cu dizabilități, care sunt foarte recunoscătoare pentru o vorbă bună, un zâmbet, grijă și ajutor. Pe lângă munca de zi cu zi, predeam, de asemenea, cursuri de dans pentru copii cu dizabilități o dată pe săptămână. Este o bucurie să îi vezi complet eliberați, uitând de toate problemele lor.

Cred, că am fost norocoasă, că am obținut un loc de muncă la Lebenshilfe, pentru că angajații de aici sunt plini de dăruire și dragoste, am primit mult ajutor și sprijin din partea lor, iar persoanele cu dizabilități și rudele lor au fost recunoscătoare. Am învățat multe în timpul petrecut aici și am dobândit multă experiență în profesia de ajutorare.

În concluzie, timpul trece foarte repede aici, în Germania, programul se va termina în curând, dar pentru mine nu s-a terminat, pentru că am reușit să prelungim voluntariatul cu șase luni, lucru pe care l-am acceptat imediat. A fost o perioadă plină de evenimente și sper, că și cele opt luni rămase vor fi la fel.

Szatmári Anna
13. iunie 2022
Trier, Germania

Traducere: Szabó András