Voluntariat în România
Bună ! Numele meu este Laura, am 19 ani şi sunt voluntară al Asociaţiei Caritas, în Petroşani, din septembrie.
Zilnic muncesc la Centrul de Zi “Maria Stein”, acesta fiind un centru de zi pentru copii nevoiaşi. Ajut cu servirea mesei, ajut copiii la teme şi la diferitele activităţi care se desfăşoară în centru. Deasemenea particip ca şi voluntar şi la celelalte activităţi pe care Caritas le desfăşoară în Petroşani, ca de ex. strângeri de fonduri, acţiuni de promovare a voluntariatului în comunitate ori distribuirea de cadouri de Crăciun copiilor din familii sărace “Weihnächtspäckchenkonvoi”, acţiune care se desfăşoară pe parcursul unei săptămâni şi care conjugă eforturile angajaţilor şi voluntarilor Caritas cu eforturile şi dăruirea voluntarilor germani. Ca atare am şansa de a cunoaşte proiecte diferite şi diferite locaţii.
La început ajutorul pe care eu îl puteam oferi era limitat pentru că nu vorbeam deloc limba română, dar, cu timpul, abilităţile mele lingvistice s-au imbunătăţit şi acum mă simt mult mai utilă in munca mea, în special în ceea ce priveşte ajutorul pe care îl pot oferi copiilor de la centru la efectuarea temelor.
Ca şi o concluzie, gândindu-mă la experienţele pe care le-am trăit în România ca şi voluntar, până acum, voluntariatul – pentru mine – nu înseamnă că realmente poţi schimba lumea, ci voluntariatul este legat de micile momente de bucurie oferite celor care au nevoie de asta !
Laura Lechner, voluntar SOFIA