Zâmbete de primăvară

Ideea proiectului ne-a venit destul de ușor, deoarece ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să valorificăm frumoasa zi de ”8 Martie” și să le aducem un zâmbet pe buze doamnelor care lucrează în frig și în condiții grele.

Pentru desfășurarea acțiunii s-a muncit în jur de o săptămână, timp în care o parte dintre noi au făcut frumoase felicitări handmade, iar ceilalți au confecționat diferite modele de flori. Numărul felicitărilor a ajuns la 54, iar cel al florilor la 50. Toată lumea s-a mobilizat exemplar, ceea ce a dus la un rezultat minunat.

Beneficiarii proiectului nostru au fost în special doamnele care lurează în condiții grele, în aer liber, dar și doamnele vârstnice cu o situație materială mai dificilă. Reacțiile au fost diferite de la o persoană la alta. Majoritatea beneficiarelor au fost plăcut surprinse întrucât li se părea ciudat și nemaîntâlnit să primească urări frumoase și felicitări sau flori de la adolescenți pe stradă. Unele dintre acestea ne-au luat în brațe și ne-au pupat, în timp ce altele au fost mai reținute și doar ne-au mulțumit.

La proiect am participat 11 voluntari, iar sarcinile au fost împărțite după preferințele fiecăruia, astfel 4 dintre noi s-au ocupat de flori, iar ceilalți 7 și-au pus creativitatea la contribuție pentru a face mai multe modele de felicitări.

Pentru mine cea mai grea parte a proiectului a constat in adresarea directă către beneficiarele noastre deoarece niciodată nu știai cum vor reacționa, dacă vor aprecia obiectele făcute de noi sau dacă vom reuși să le transmitem mesajul pe care ni-l doream. Spre exemplu, un moment neașteptat s-a ivit când am vrut să dăruiesc o floare unei vârstnice sărmane. Aceasta nu a binevoit să-mi accepte floarea pe motiv că este bătrână și că nu mai merită. Amintindu-i că este o femeie frumoasă pentru care special m-am pregătit să-i ofer ceva de ziua ei, a zâmbit și mi-a mulțumit cald pentru tot. Într-un final, datorită implicării și a sufletului depus, acțiunea a decurs minunat neavând cuvinte să vă descriu cât de bine m-am simțit atunci când zâmbetele și mulțumirile au început să curgă din toate direcțiile.

În concluzie, cred că acțiunea noastră a avut un efect benefic asupra beneficiarelor noastre întrucât am reușit să le reamintim că toate doamnele trebuie respectate indiferent de locul în care lucrează sau de vârstă și că oricând un gest micuț, precum o floare sau o felicitare, cu un gând cald le poate face ziua mai frumoasă.

Diana Beța, voluntar YoungCaritas Petroșani