„Ziua Internațională a Copilului” la Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani
Bună! Mă numesc Colda Andreea Ariana și sunt voluntar în cadrul Asociației Caritas Alba Iulia de aproape 2 ani.
În tot acest timp am luat parte la diferite activități și proiecte, dar cel mai recent a fost în data de 1 iunie, “Ziua Internațională a Copilului”. Fiecare pacient de la Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani a avut parte de puțină distracție, fie că avea 2, fie că 17 ani. Copiii au fost foarte bucuroși că au avut cu cine să se joace chiar și pentru o oră și jumătate. Le-am oferit câte un pachețel cu fructe fiecaruia și baloane. Fiecare voluntar a pregatit un joc, iar eu, spre exemplu, m-am decis să joc Activity cu copiii de peste 13 ani. Am găsit o fata de 17 ani cu care m-am jucat și m-a bucurat să văd că zâmbea și îi plăcea jocul. A fost fericită când a vazut că venim și pe langă joc, am mai vorbit câte ceva despre fiecare și ne-am împrietenit.
Consider că a fost o acțiune reușită, întrucât am reușit să facem copiii fericiți, mai ales de ziua lor. Am avut o acțiune similară în februarie, dar din punctul meu de vedere cea de acum a avut un impact mai mare,deoarece a fost chiar de Ziua Copilului. Cred că ne-am îndeplinit obictivele, mai ales acela de a aduce zâmbet epechipurile copiilor bolnavi.
Colda Andreea Adriana, voluntar în Petroșani